miercuri, 1 aprilie 2020

Inca ceva

                   De ce nu? A mai trecut o zi, aproape, asa ca sa mai scriu si eu o postare. M-am hotarat sa ma las de fumat, pe bune de data aceasta, in urma cu 10 minute. Am fumat ultima tigara rulata, si am venit in casa. Stau si scriu si vad cuvintele cum se formeaza pe ecranul de la laptop, ce sentiment minunat, deloc. Vorbind despre sentimente, am multe, dar, la naiba, parca deja simt cum imi vine din nou sa ies in curte si sa fumez vreo doua-trei tigari, dar nu am sa o fac, nu inca cel putin.

marți, 24 martie 2020

Traume

         E o noua postare dupa foarte mult timp, sper sa fie mai dese in curand. A inceput Apocalipsa, cea  a bunului simt probabil, in fine, chiar nu vreau sa scriu nimic despre asta, e blogul meu si scriu despre ce vreau. Acum voi vorbi despre traume. Am cateva, cred, fiindca sunt lucruri la care tot revin mai des sau mai rar, mai devreme sau mai tarziu, sunt lucruri imprimate puternic in minte, probabil sau, si in suflet. Ce am observat e ca nu am observat nimic desi le am de foarte mult timp. Aparitia e aleatoare, sentimentele sunt confuze atunci cand apar gandurile. Poate ce am eu nu se pot numi traume, insa vreau sa fac pe victima fiindca trebuie tras cineva la raspundere pentru esecurile mele si am de gand sa-l gasesc pe individ, nu ca ar fi vreunul real, fiindca nu am niciun adversar. Ce pot sa spun e ca nu prea am nimic de spus si asta ma cam oftica, vreau dinadins sa ma cunoasca si pe mine cineva dar nu pot spune cine sunt nu fiindca nu stiu ci fiindca stiu dar stiinta nu poate sa ma cuprinda nici pe mine si nici pe tine, deci e inutil ce incerc sa fac, asa ca mai are vreun rost sa incerc sa ma descopar cand stiu ca aceste cuvinte oricat ar fi de multe nu-mi pot releva identitatea nu fiindca ar fi imensa ci fiindca nu e, e atat de mica incat e infinita, ca un fractal as putea spune. E acelasi lucru cu cine esti tu doar ca poate nu-ti dai seama. Nu e nimic fascinant cum pretind unii, fascinatia consta in faptul ca e foarte simplu, aberant de simplu, doar ca nu poate fi descris sub nicio forma, si nici nu poti sa-i dai vreun nume, defapt ar fi un nume, eu, dar deja daca ma numesc asa, ma acopar, e ca o masca. Defapt asta sunt cuvintele, masti, care ascund intelesuri, dar si intelesurile sunt la randul lor masti care acopera experiente, care acopera trairi, care acopera stari. Iar in centrul tuturor este identitatea pe care noi o numim eu dar nu este eu ci o chestie care nu poate fi descrisa. Si sunt sigur ca e la fel in cazul tuturor doar ca nu toti suntem constienti de asta. O fi adevarata zicala suntem toti o apa si-un pamant. Desigur ca afirmatiile mele nu sunt tocmai credibile, si cum as putea sa pun in aceeasi oala toti oamenii cand diferentele dintre noi sunt atat de evidente incat si dobitoacele le pot percepe. Dar totusi am dreptate fiindca eu ma refer la identitate si nu la substanta. Sunt 2 intrebari diferite. Cine esti? si Ce esti? Desigur ca nu e logic sa fie un raspuns valabil pentru amandoua dar eu sunt aproape sigur ca raspunsul la prima intrebare e acelasi pentru toti oamenii, cat despre a doua intrebare, ei, asta depinde in mare parte de noi. Si trebuia sa fie cica o postare despre traume, ei bine, nu a fost, poti face o plangere la OPC.

duminică, 2 decembrie 2018

Tampenie

Sa inceapa distractia. Incerc sa scriu fara a sta prea mult pe ganduri si sper sa iasa ceva care sa se potriveasca cu titlul postarii. Din pacate trebuie sa urmez un tratament care, cred eu, imi afecteaza functiile creierului si mintea mea nu mai da un randament bun, ma gandesc doar la aiureli, trec dintr-un film in altul din 5 in 5 minute, parca este un oras bombardat incontinuu ceea ce am eu in cap. Nu ne schimba anii dar ne schimba experientele cu siguranta. Gandesc mult prea negativ pentru situatia si varsta mea si m-am saturat de dar-uri. Doar lasa-ma sa-ti dau sa gusti sa-mi zici daca iti place. Am ceva bun pe stoc implantat in suflet ca un fel de prajiturica stupid de mica dar delicioasa. Asa imi place mie sa cred. Am scris mai demult pe un fisier pe laptop ca ar fi o mare smecherie cu cuvintele si de aceea fac acest experiment poate imi iese si mie ceva, macar un nud, material de o laba trista daca mai reusesc sa o scol ca doarme saraca ametita de la atatea substante. Probabil ca nu am dusmani care imi doresc moartea si asta e un lucru bun dar nici prieteni nu am, n-am norocul tau sa iau telefonul in mana si sa-mi raspunda cineva la celalalt capat si sa-mi accepte invitatia in oras la bar, cafenea, club, teatru, film, si mortii lor ce alte medii de socializare mai sunt. Am fost la bordel de doua ori, prima data nu am simtit nimic, a doua oare nici nu s-a inaltat saraca, futu-i bostanu masii. Viata asta-i ca o cursa, finalul e aproape dar e a dracu. Ei na ca am pierdut ritmul, s-a schimbat piesa si nu pot dormi adica ma duc acus sa ma bag in pat, oare tu cine esti si ce te-a adus sa citesti abjectiile astea ale unui distrus?!

duminică, 4 noiembrie 2018

Doar asa.

Ehe, am recitit acum tot blogul. Cate s-au intamplat de la prima postare, parca a trecut o vesnicie in doar 5 ani. Ce sa mai spun, ce sa mai scriu. Eu intreb, eu raspund. Cam asta e stadiul in care am ajuns. Oare e posibil ca eu sa fi involuat in loc sa evoluez? Cine stie... Mi-ar placea sa port o discutie cu cineva despre toate lucrurile care mi s-au intamplat si sa-mi zica respectiva persoana ce invataturi sa trag din ele ca eu nu mai inteleg nimic, poate asa as obtine ceva, in fine.

vineri, 6 iulie 2018

Plictiseala

           Din plictiseala am accesat un link catre un documentar despre ateism cred, fiindca i-am vazut fata lui Richard Dawkins. Desigur, nici macar nu i-am dat play fiindca chiar nu ma mai intereseaza teoria ateista a lumii. Pur si simplu nu pot sa cred ca nu exista ceva peste noi. Mi se pare o prostie sa incerci sa convingi oamenii de ceva ce ei nu cred. Credinta sta mai mult in subconstient si in intimitatea mintii decat in ceea ce se vede la suprafata. Consider ca atat ateii cat si crestinii, musulmanii si ce alte grupari religioase militeaza pentru raspandirea mesajului lor nu fac decat risipa de energie si timp si bani ca sa nu mai pun la socoteala faptul ca distrug atatea vieti umane care adera la una dintre conceptii din care maxim una este corecta si poate nici aceea. Este hazliu dar in acelasi timp si trist faptul ca in parte, fiecare adept este convins pana in maduva oaselor ca ceea ce crede el si membrii gruparii din care face parte, este adevarat. Ei nu pot explica de ce toate creierele sunt setate sa interpreteze culoarea albastru ca fiind albastru si nu verde dar pretind ca detin cunostinta absoluta in domenii precum viata dupa moarte, originea vietii, destinul colectiv, enigme ce au starnit si inca starnesc imaginatia multor oameni. Am ajuns in ziua in care un schizofrenic, cel mult, sustine ca vorbeste cu adevaratul Dumnezeu punandu-i intrebari la care acesta ii raspunde. Din intamplare si eu sunt schizofrenic si daca ma apuc si eu sa scriu o carte despre conversatiile mele cu Dumnezeu care cateodata imi par chiar si mie reale, probabil as castiga si eu cativa adepti la ce promisiuni si oferte imi face. Pa!

miercuri, 14 februarie 2018

Inca o incercare

Oare va fi si de aceasta data doar o incercare esuata spre o destinatie mai buna? Eu sper ca nu. Totusi exista o mare sansa sa fie si asta deoarece m-am obisnuit cu suferinta psihica. Cand te doare foarte tare ceva si pentru mult timp ajungi la un moment dat sa traiesti in ignoranta dar ceea ce trebuie facut e sa continui sa speri. Desi am zis ca renunt la tot, parca ceva tot ma mai impinge sa produc o schimbare, ceva. Sufar de lipsa de inspiratie si imaginatie, printre altele dar gandul care nu-mi da pace cel mai mult e acela ca nu fac nimic pentru nimic. Cu alte cuvinte traiesc doar in inertie, purtat inca in brate si fara ceva care sa-mi merite energia. Poate suna penibil dar ma simt ca o planta care asteapta iarna pentru a se ofili si a muri. Dar asta se va termina in noaptea aceasta, de maine nu ma voi mai plange pentru ca chiar nu am motive sa o fac, poate ca subconstient o fac doar pentru a atrage putina atentie dar lucrul de care sunt cel mai sigur e ca viata aceasta nu este in zadar fiindca sta in puterea noastra sa alegem ce vrem sa facem cu ea. Cat despre ceea ce am de gand sa fac nu voi spune nimic mai mult decat ca daca voi avea succes ar putea fi cea mai mare reusita din viata mea pana acum. Daca ai citit pana aici si te-ai plictisit cumplit sa stii ca chiar nu e nicio problema. Voi incerca pe viitor sa fac si altfel de postari. Numai bine!

sâmbătă, 15 iulie 2017

O noua speranta!

De maine..., au fost atatea seri in care am spus "de maine..." incat mi-e greu sa cred ca de maine chiar se va intampla. Oricum ar fi, se stie ca speranta moare ultima pentru ca oricat de afundati in norori am fi, adanc in sufletul nostru continuam sa speram. Eu nu sunt in noroi, chiar o duc bine insa deseori simt ca nu mai pot, simt ca trebuie sa fac mai mult, m-am saturat sa ma amagesc ca sunt multumit cand de fapt nu sunt. Stiu ca pot multe, mereu am stiut-o dar n-am incercat niciodata cu adevarat sa si demonstrez, m-am autosatisfacut cu gandul ca viata merge de la sine, ca intr-un fel sau altul este inevitabil sa nu ajung la o destinatie satisfacatoare, insa am inceput sa nu mai cred asa. Vreau sa gasesc ceva, nu conteaza ce dar sa stiu ca eu l-am gasit. Au fost vremuri cand strigam dupa moarte dar ea a stat departe de mine. Acum realizez ca moartea nu inseamna defapt nimic, este doar o alta schimbare in viata noastra. Am ajuns la concluzia ca cel mai castigat om este acela care traieste pur si simplu ignorand moartea, nu negand-o ci acceptand efemeritatea lucrurilor.