Tampenie

Sa inceapa distractia. Incerc sa scriu fara a sta prea mult pe ganduri si sper sa iasa ceva care sa se potriveasca cu titlul postarii. Din pacate trebuie sa urmez un tratament care, cred eu, imi afecteaza functiile creierului si mintea mea nu mai da un randament bun, ma gandesc doar la aiureli, trec dintr-un film in altul din 5 in 5 minute, parca este un oras bombardat incontinuu ceea ce am eu in cap. Nu ne schimba anii dar ne schimba experientele cu siguranta. Gandesc mult prea negativ pentru situatia si varsta mea si m-am saturat de dar-uri. Doar lasa-ma sa-ti dau sa gusti sa-mi zici daca iti place. Am ceva bun pe stoc implantat in suflet ca un fel de prajiturica stupid de mica dar delicioasa. Asa imi place mie sa cred. Am scris mai demult pe un fisier pe laptop ca ar fi o mare smecherie cu cuvintele si de aceea fac acest experiment poate imi iese si mie ceva, macar un nud, material de o laba trista daca mai reusesc sa o scol ca doarme saraca ametita de la atatea substante. Probabil ca nu am dusmani care imi doresc moartea si asta e un lucru bun dar nici prieteni nu am, n-am norocul tau sa iau telefonul in mana si sa-mi raspunda cineva la celalalt capat si sa-mi accepte invitatia in oras la bar, cafenea, club, teatru, film, si mortii lor ce alte medii de socializare mai sunt. Am fost la bordel de doua ori, prima data nu am simtit nimic, a doua oare nici nu s-a inaltat saraca, futu-i bostanu masii. Viata asta-i ca o cursa, finalul e aproape dar e a dracu. Ei na ca am pierdut ritmul, s-a schimbat piesa si nu pot dormi adica ma duc acus sa ma bag in pat, oare tu cine esti si ce te-a adus sa citesti abjectiile astea ale unui distrus?!

Doar asa.

Ehe, am recitit acum tot blogul. Cate s-au intamplat de la prima postare, parca a trecut o vesnicie in doar 5 ani. Ce sa mai spun, ce sa mai scriu. Eu intreb, eu raspund. Cam asta e stadiul in care am ajuns. Oare e posibil ca eu sa fi involuat in loc sa evoluez? Cine stie... Mi-ar placea sa port o discutie cu cineva despre toate lucrurile care mi s-au intamplat si sa-mi zica respectiva persoana ce invataturi sa trag din ele ca eu nu mai inteleg nimic, poate asa as obtine ceva, in fine.

Plictiseala

           Din plictiseala am accesat un link catre un documentar despre ateism cred, fiindca i-am vazut fata lui Richard Dawkins. Desigur, nici macar nu i-am dat play fiindca chiar nu ma mai intereseaza teoria ateista a lumii. Pur si simplu nu pot sa cred ca nu exista ceva peste noi. Mi se pare o prostie sa incerci sa convingi oamenii de ceva ce ei nu cred. Credinta sta mai mult in subconstient si in intimitatea mintii decat in ceea ce se vede la suprafata. Consider ca atat ateii cat si crestinii, musulmanii si ce alte grupari religioase militeaza pentru raspandirea mesajului lor nu fac decat risipa de energie si timp si bani ca sa nu mai pun la socoteala faptul ca distrug atatea vieti umane care adera la una dintre conceptii din care maxim una este corecta si poate nici aceea. Este hazliu dar in acelasi timp si trist faptul ca in parte, fiecare adept este convins pana in maduva oaselor ca ceea ce crede el si membrii gruparii din care face parte, este adevarat. Ei nu pot explica de ce toate creierele sunt setate sa interpreteze culoarea albastru ca fiind albastru si nu verde dar pretind ca detin cunostinta absoluta in domenii precum viata dupa moarte, originea vietii, destinul colectiv, enigme ce au starnit si inca starnesc imaginatia multor oameni. Am ajuns in ziua in care un schizofrenic, cel mult, sustine ca vorbeste cu adevaratul Dumnezeu punandu-i intrebari la care acesta ii raspunde. Din intamplare si eu sunt schizofrenic si daca ma apuc si eu sa scriu o carte despre conversatiile mele cu Dumnezeu care cateodata imi par chiar si mie reale, probabil as castiga si eu cativa adepti la ce promisiuni si oferte imi face. Pa!

Inca o incercare

Oare va fi si de aceasta data doar o incercare esuata spre o destinatie mai buna? Eu sper ca nu. Totusi exista o mare sansa sa fie si asta deoarece m-am obisnuit cu suferinta psihica. Cand te doare foarte tare ceva si pentru mult timp ajungi la un moment dat sa traiesti in ignoranta dar ceea ce trebuie facut e sa continui sa speri. Desi am zis ca renunt la tot, parca ceva tot ma mai impinge sa produc o schimbare, ceva. Sufar de lipsa de inspiratie si imaginatie, printre altele dar gandul care nu-mi da pace cel mai mult e acela ca nu fac nimic pentru nimic. Cu alte cuvinte traiesc doar in inertie, purtat inca in brate si fara ceva care sa-mi merite energia. Poate suna penibil dar ma simt ca o planta care asteapta iarna pentru a se ofili si a muri. Dar asta se va termina in noaptea aceasta, de maine nu ma voi mai plange pentru ca chiar nu am motive sa o fac, poate ca subconstient o fac doar pentru a atrage putina atentie dar lucrul de care sunt cel mai sigur e ca viata aceasta nu este in zadar fiindca sta in puterea noastra sa alegem ce vrem sa facem cu ea. Cat despre ceea ce am de gand sa fac nu voi spune nimic mai mult decat ca daca voi avea succes ar putea fi cea mai mare reusita din viata mea pana acum. Daca ai citit pana aici si te-ai plictisit cumplit sa stii ca chiar nu e nicio problema. Voi incerca pe viitor sa fac si altfel de postari. Numai bine!